Cuvântul “trebuie” spus în sinea noastră, spus altora sau primit de la alții, crează suprasaturație de insuportabilitate la un moment dat și drept reacție ne aruncăm în extrema respingerii.
Dar haideți să disecăm situația pas cu pas pentru a înțelege cuvântul “trebuie” și a nu-l mai lăsa să facă ce vrea din câmpul nostru, în special să ne creeze crize de ruptură și izolare.
De când suntem mici părinții ne spun și ne învață că trebuie să facem lucrurile într-un fel anume, așa cum funcționează lumea pe care ei o cunosc în avans față de noi.
Unele lucruri sunt conforme concepțiilor lor pe care ni le impun cu ‘trebuie’, pe altele ‘trebuie’ să le învățăm ca să ne descurcăm în viață, iar pe altele ‘trebuie’ să le învățăm ca să supraviețuim!
Așadar ‘trebuie’ este folosit precum un imbold de a intra în câmpul energetic de acțiune, unde să învățăm să creștem, unde să ne antrenăm capacitățile și să asimilăm cunoașterea în legătură cu acele situații, conducând în final la acumularea propriei noastre înțelepciuni în legătură cu acel mediu de acțiune. Ajunși la acest final, ‘trebuie’ s-a consumat demult și s-a transformat în altceva. S-a transformat în antrenament prima dată, apoi în asimilare de cunoaștere, apoi în înțelepciune.
Până la urmă cu ‘trebuie’ am crescut, am acumulat și experimentat. La început a fost un ‘trebuie’ spus de părinți nouă. Apoi a fost un ‘trebuie’ comandă asimilată în noi și spusă de multe ori în sinea noastră, nouă înșine, utilizată ca pârghie de stimulare de urnire pentru a face schimbări. Apoi au venit ‘trebuie’ din exterior, de la alții, cu diverse scopuri pe care lucizi fiind le putem diferenția și alege ce ne face bine, ce este în interesul nostru și ce nu.
Cel ce lansează spre noi pe ‘trebuie’ face o propunere pe care o lansează, lansează pe ‘trebuie’ și îi dă drumul, rolul i s-a terminat. De noi depinde în continuare să îl valorificăm sau nu, iar după ce noi intrăm în câmpul de acțiune dând curs imboldului lui ‘trebuie’, acolo suntem singuri cu noi și experiența noastră.
De ce apare conflict interior sub formă de deranj, supărare, sau furie la exprimarea cu ‘trebuie’ atunci când ne spune cineva că ‘trebuie’ să facem ceva?
Dacă un ‘trebuie’ ne este adresat nouă de cineva în scop de creștere, benefic naturii noastre, dar noi avem reacție imediată de respingere a lui ‘trebuie’ pe motiv că ‘nu ne spune nouă cineva ce să facem’, nu avem timp nici să apreciem calitatea binelui ce ne vine prin ‘trebuie’ și nici deschiderea pe care o aduce. Accentul celui deranjat nu se pune pe beneficiu, ci pe jignirea interioară a propriului ego.
Pe de altă parte, dacă este stăpânire de sine de a frâna reacția egoului, atunci curiozitatea provocării ce vine prin ‘trebuie’ de a intra într-o situație așa cum ni s-a indicat că ‘trebuie’, va deschide un univers pe care poate nu îl vedeam și nu îl puteam accesa.
O persoană care nu are probleme cu expresia ‘trebuie’, își păstrează seninătatea și poate accesa diverse situații fluid, imediat.
Fenomenul energetic este dat de faptul că persoana care nu se agață cu ofensă de cuvântul ‘trebuie’, are capacitatea de a-și ASUMA intrarea în mediul de acțiune indicat de ‘trebuie’. De exemplu, ni se spune ‘trebuie’ să mergi la piață ca să cumperi mere!’ . Prima reacție ar putea fi ofensa și refuzul, dar dacă nu ne punem problema să ne ofensăm ne rămâne spațiu vast ca să accesăm și vom merge cu bucurie la piață să luăm mere și să ne bucurăm de această experiență.
Deci până aici se vede diferența dată de ASUMAREA lui ‘trebuie’ sau neasumarea care conduce în ofensă, sau jignire, sau ceartă, sau furie. Rezultă că de noi depinde ce variantă alegem de fiecare dată!
‘Trebuie’ deschide posibilitatea unei aventuri care uneori nu poate fi evitată, ci este un ‘trebuie’ obligatoriu. De exemplu, ‘trebuie să achit facturile’, ‘trebuie să cumpăr de mâncare’ , etc. Aici, nu avem de ales, iar din lipsa posibilităților de a alege înghițim mulți ‘trebuie’ și ajungem la suprasaturație de insuportabilitate a lui ‘trebuie’ chiar dacă după aceea vine din altă parte pozitiv.
Pe de altă parte o persoană care poate funcționa foarte bine cu ‘trebuie’, este capabilă să transforme ‘trebuie’ în ceva personal spre propriul beneficiu și acesta este cel mai puternic mod! Adică, această persoană primește din exterior pe ‘trebuie’, își ASUMĂ terenul pe care se cere să intre pentru a experimenta, iar o dată intrată acolo își angrenează VOINȚA și DISCIPLINA precum un antrenament personal de creștere.
Dacă ‘trebuie’ nu este valorificat în acest mod, se face o mare acumulare precum un stăvilar dincolo de care ne va fi greu să trecem și care ne va trimite de fiecare dată când reacționăm la ‘trebuie’ în izolare, în rupere față de sine fiind conflictuali în sinea noastră și în același timp ne va rupe de situații și cei din jur, trimițându-ne într-un colț de izolare. Evităm astfel creșterea, experimentarea și stăm pe loc până vom fi capabili să trecem de prima treaptă: cea a reacției conflictuale declanșată de cuvântul ‘trebuie’…
Pe de altă parte, este important de reținut faptul că dacă cineva ne spune că ‘trebuie’ să facem ceva, iar noi facem fără să ne asumăm ci doar pentru că așa ne spune cineva, atunci acțiunea energetică este de a pleca capul, este de a fi slab în câmpul energetic făcând pe plac celuilalt și chiar dacă ne aduce lucruri bune nu o facem pentru noi, ci o facem pentru că așa spune cineva.
Fenomenul energetic de ASUMARE este foarte complex și important!
Asumarea:
1) Ne pune în ipostaza de a discerne dacă e bun și în ce fel e bun ‘trebuie’ pentru noi,
2) Ne dă priză pe câmpul în care intrăm și materializăm conform nouă, prin voința noastră. Altfel, dacă intrăm în ‘trebuie’ făcând doar pe plac cuiva, materializăm pe placul și voința altcuiva ceea ce crează daune și confuzii câmpului nostru.
3) Aduce în prim plan Voința noastră pe care o împuternicește făcându-ne mai abili în acțiuni viitoare.
Etc.
În concluzie avem doar două variante. Putem avea înțelepciune de creștere din ‘trebuie’, sau putem să îl respingem și să ne autocenzurăm în limitare față de situațiile în care ne propune universul să ne deschidem mai mult la a lăsa energia vieții să curgă prin noi…
‘Trebuie’ a făcut multe lucruri bune pentru noi de-a lungul timpului și cel mai înțelept este să îi fim recunoscători, plasându-ne astfel în egal, nu în conflict interior, ci permițându-ne libertatea de a alege dintre mai multe posibilități.
Fiind un cuvânt imperativ greu de digerat din motivele de mai sus poate fi înlocuit cu variante mai blânde de genul ‘ar fi necesar să’, ‘ar fi o variantă bună dacă’, etc. lăsând un spațiu mai larg liberului arbitru, observând totuși că de multe ori situațiile de viață demonstrează necesitatea abordării din scurt de natura lui ‘trebuie’ pentru a fi rezolvate.
Acesta este mediul materialității vieții de zi cu zi, cu asumări care ne asigură funcționalitatea, care clădește linia vieții și bogăția ei. La nivel de vibrație mai înalt spirituală, se intră în mediul nemanifestat constituit din stări de conștiință rafinate, alte asumări, alte funcționalități… Pentru acel nivel de conștiință nu contează ‘trebuie’, nu contează nimic din cele de mai sus, însă atâta timp cât avem un corp fizic în planul materialității și ne dorim o viață pentru el, este necesar să gestionăm benefic și armonios.
Namaste 🙏
