“Dă-i drumul să iasă că asta vrea! Nu îi mai căuta nume, înțelesuri, nu îi da motivație să existe, nu îi da sens. Nu mai fă nimic cu ea. Doar destinde-te și dă-i voie să iasă…”
Într-un minut fără sens, cu mintea scăpată în false înțelesuri, a apărut deodată în spațiul sinelui meu FURIA.
Nu mai simțisem de mult timp în câmpul meu așa ceva, încât am început imediat să o studiez ca prezență.
Era ca o furtună umflată, care se mișca prin corpul și câmpul meu încărcându-le cu o electricitate tumultoasă, gata să explodeze.
Corpul meu era speriat, se apăra contractându-se. Pulsul s-a accelerat dând alertă organelor interne și imediat unele au luat poziție de asediu, contractându-se pentru a se închide invaziei străine.
Mintea era agitată încărcată cu acea energie electrică, și în plus căuta sensuri, să dea nume la ceea ce intrase în câmp.
Câmpul meu se simțea invadat și umflat de o energie electrică impulsivă, care îi schimbase vibrația calmă, senină și luminoasă într-una întunecată, agitată, agresivă.
Sufletul meu luminos și suav, s-a făcut mic, s-a strâns, până nu i-am mai simțit limpede iubirea pulsând așa cum îi plăcea lui să o pulseze în stânga și în dreapta dând-o în jur la ceea ce atingea percepția. Iubind soarele și lumina lui, iubind norii, iubind pomii, natura și ființele frumoase. Acum gata, s-a strâns, nu își mai pulsa iubirea, ca și cum nu mai existau stele, soare sau nori, ca și cum nu mai exista nimic în lume pentru care să trăiască.
Simțeam o agresivitate multiplă asupra ființei mele: agresiune asupra corpului, asupra câmpului minții, agresiune distorsionantă asupra câmpului meu și agresiune asupra sufletului meu luminos și suav.
Am remarcat toate acestea și am rămas în suspans, căutând să găsesc o soluție imediată de a face o tehnică sau ceva care să elibereze ființa mea de această agresiune. Eram conștient îngrijorată cu dragoste pentru ființa mea, câmpul meu, sufletul meu. Am înțeles atunci că mintea a permis să intre în câmp acel monstru de energie și derulam secvențe în urmă pentru a gasi sensul pe care l-a dat greșit mintea la ceva care a permis astfel deschiderea de intrare. Aveam de gând să neutralizez sensul care menținea în câmp activ monstrul FURIEI, pentru a-l elibera.
Exact în timp ce derulam secvențele minții în urmă, am auzit limpede în spațiul din sinea mea:
“Dă-i drumul să iasă că asta vrea! Nu îi mai căuta nume, înțelesuri, nu îi da motivație să existe, nu îi da sens. Nu mai fă nimic cu ea. Doar destinde-te și dă-i voie să iasă.”
Am simțit-văzut prezența unei ființe de lumină care mă îndruma ce să fac. Era atât de simplu?!
Eram în poziția perfectă și corectă de martor, pentru a face această acțiune. Așa încât, cu curaj și destindere, am început să dau drumul la încordarea corpului, simțind că “îmi iau mâinile din a mă ține de FURIE”, de acea energie tumultoasă, și ea a început atunci singură să iasă, să plece din câmpul meu, ca și cum eu cu contracția mea o țineam în mine, ca și cum eu cu fricile mele o țineam în câmp.
FURIA a ieșit din câmpul, corpul și mintea mea ca un nor întunecat, lăsându-mă destinsă, clară și mototolită. Am făcut imediat o evaluare a daunelor, a ceea ce aveam de reglat și am văzut câteva frici mici care trebuiau procesate și eliminate din câmp. Exact ca la un incendiu, la baza activării lui au fost câteva frici mărunte de care nu am fost conștientă până atunci, care au făcut scurt-circuit în sistem destabilizând câmpul și declanșând incendiul, atragerea FURIEI în câmp.
***
Acum e soare pe câmpul sufletului meu!
Și ce-mi place să îl simt râzând,
Ce-mi place să îl simt simțind, pulsând, dansând, cântând, iubind.
Îmi place să îl simt trăind.
***
Namaste!
Publicat pe Facebook în 28 februarie 2020.
